Jucătoarea de tenis spaniolă Rebeka Masarova s-a căsătorit, la 23 de ani, cu Oscar Jose Gutierrez, un jucător brazilian în vârstă de 29 de ani.
Rebeka Masarova, o speranță a sportului alb din Spania, și-a unit destinele cu tenismenul Oscar Gutierrez, nunta celor doi având loc într-o locație de vis.
Masarova se află pe locul 133 mondial, iar după ce și-a încheiat sezonul a mers în fața altarului cu iubitul ei. Gutierrez ocupă locul 388 în clasamentul ATP.
Rebeka Masarova a postat, vineri, fotografii spectaculoase pe contul ei de Instagram, de la nunta cu Oscar Jose Gutierrez. „Sufletul meu crede că sufletul tău este magie pură! Domnul și doamna Gutinhos!”, a scris sportiva, care este componentă a naționalei de Billie Jean King Cup a Spaniei.
Mirele nu s-a lăsat mai prejos și i-a făcut o declarație de dragoste miresei: „Te iubesc astăzi și te voi iubi mereu! Împreună pentru totdeauna”, a spus brazilianul Oscar Gutierrez.
Rebeka Masarova a vizitat România în acest an, de două ori chiar! Ea a participat la turneul BCR Iași Open, în luna august. Iberica s-a oprit în sferturile competiției, fiind învinsă de Maja Chwalinska din Polonia, scor 6-3, 4-6, 6-2.
Apoi, în septembrie, Masarova a venit și la turneu WTA 125 Țiriac Foundațion Trophy de la București, ajungând de asemenea în sferturi: 3-6, 6-1, 4-6 cu Sara Errani (Italia). Cel mai important rezultat obținut de Rebeka Masarova în 2022 este reprezentat de finala turneului WTA de la Bastad (Suedia), pierdută în fața sud-coreencei Su Jeong Jang, scor 6-3, 3-6, 1-6.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER